Meniu Închide

Poveste unei istorii paraginite

Peste 400 de clădiri retrocedate sunt abandonate în Bucureşti. Unele au ajuns locul unor crime odioase, altele au devenit adăpost pentru oamenii străzii. Foste spitale, hoteluri sau alte imobile care impresionau în trecut au fost lăsate în paragină după ce au ajuns înapoi la vechii proprietari ori in “grija statului”. Unele sunt monumente istorice şi ar trebui verificate periodic de autorităţi, însă acest lucru nu se întâmplă de cele mai multe ori.

Geamuri sparte, uşi rupte, ferestre smulse, o curte plină de gunoaie şi de reziduuri medicale – aşa arată acum clădirea în care a funcţionat Spitalul Evreiesc Caritas. A fost spital de război, apoi spital destinat oamenilor săraci. Astăzi însă găsim doar ruine. După ce a fost retrocedat în 2011, imobilul a devenit adăpost pentru maidanezi.

Nici fostul spital de boli venerice „Prof. dr. Scarlat Longhin”, din sectorul 4, nu este într-o stare mai bună. Clădirea a fost abandonată, iar locul a devenit adăpost pentru oamenii străzii. Un om chiar a fost ucis aici.

Şi fostul Hotel Muntenia din centrul Capitalei este abandonat din 2006. Chiar şi aşa, imobilul este promovat pe numeroase site-uri ca un loc ce garantează confortul turiştilor.

Este un exemplu tipic în care proprietarul vrea să îl demoleze. Nu poate, pentru că este monument istoric, şi atunci forţează. Fie îl lasă să se prăbuşească, fie – mai rău – introduce în clădire persoane vulnerabile care distrug ele clădirea”, explică Nicuşor Dan, primarul capitalei.

Dacă vorbim de Municipiul Bucureşti, s-a constatat că, în ultimii 25 de ani, la doar 3% dintre monumentele (istorice) funcţionarii au mers (pentru verificări), în rest nimeni nu ştie dacă acele monumente mai există sau nu”, mai arată Nicuşor Dan.

În Bucureşti sunt aproape 1500 de clădiri monument istoric. Peste 500 au fost abandonate de noii proprietari după ce au fost retrocedate.

Totodata multe cladiri ramase neretrocedate sunt lasate intentionat de autoritatile in a caror grija sunt pentru a se degrada, a fi daramate ca mai apoi sa poate fi valorificate terenurile sub care acestea stau.

Asociatia THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PAGANI) a initiat un proiect prin care dorim revendicarea acestor cladiri in vederea restaurarii lor si repunerii in functiune ca sedii sau puncte de lucru ale Asociatiei, cat si dispunerea lor spre vizita publicului in scop turistic ajutand astfel statul roman la conservarea patrimoniului national.

Astfel, prin intermediul fondurilor europene si a altor organizatii de profil putem asigura finantarea necesara pentru inceperea progresiva a restaurarii cladirilor istorice in faza initiala din Municipiul Bucuresti si mai apoi din tara, a declarat presedintele Asociatiei si responsabil al Departamentului de Invatamant, Cultura, Tineret si Sport, Olteanu Cosmin, ce se ocupa cu gestionarea unor astfel de probleme.

Initial am inceput demersurile de revendicare a doua dintre cladirile istorice si anume: Resedinta lui Stefan Minovici de pe strada Popa Rusu, nr. 24 din Bucuresti si cea de pe Nicolae Filipescu, nr. 30.

Ambele cladiri prezinta o stare avansata de degradare si profunda nepasare din partea autoritatilor dupa ce vreme 100 de ani au rezistat eroic. E important ca investitia noastra culturala in aceste cladiri sa fie constanta si ferma pentru a putea fi siguri ca vom continua sa dam glas trecutului pentru o buna cladire a prezentului si a viitorului nostru.

Lasă un răspuns