Meniu Închide

Ghid de redactare a petițiilor îndreptate către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Discriminarea este foarte răspândită în România, însă puține persoane accesează pârghiile juridice existente, mai ales C.N.C.D., principala autoritate din România cu atribuții în combaterea și sancționarea discriminării.

Din acest motiv, Platforma Pagan Acceptance sprijinita de THE NEW PAGAN DAWN a lansat un Ghid de redactare a petițiilor la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D) care vine în sprijinul oricărei persoane care dorește să își exercite drepturile atunci când a fost discriminat/ă.

Ghidul este realizat de Platforma Pagan Acceptance prin Popa Andrada si THE NEW PAGAN DAWN alături de Olteanu Cosmin și jurist, Mario Leonard Cassian.

CE CONȚINE GHIDUL

Ghidul este practic și, cu un limbaj accesibil, prezintă:

  • explicații despre ce este discriminarea și ce tipuri de discriminare sunt recunoscute de lege;
  • ce este C.N.C.D. și ce atribuții are acesta;
  • cine poate depune o petiție și cum;
  • cum se redactează o petiție, ce elemente trebuie să conțină și în cât timp de la săvârșirea/ constatarea faptei de discriminare;
  • care sunt termenele de soluționare a petițiilor și ce sancțiuni pot fi acordate;
  • cazuistică C.N.C.D. – câteva exemple de hotărâri în care s-a constatat discriminare.

CÂTEVA DATE PRIVIND DISCRIMINAREA ÎN ROMÂNIA

Conform Eurobarometrului Special al Comisiei Europene din 2019, 16% dintre români afirmă că s-au simțit discriminați în ultimele 12 luni. Mai mult, 44% dintre români consideră discriminarea pe baza etniei ca fiind răspândită, această cifră crescând la 60% în privința romilor. Totodată, românii evaluează ca răspândită discriminarea bazată pe sex (44% dintre respondenți), orientare sexuală (45%), vârstă (49%), religie (43%) și dizabilitate (50%).

Cu toate acestea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), principala autoritate de stat cu atribuții în prevenirea, combaterea, investigarea și sancționarea faptelor de discriminare, primește anual puține petiții. În 2021, C.N.C.D. a înregistrat 1048 de petiții din întreaga țară: 301 pe criteriul categoriei sociale, 98 legate de convingeri, 75 privind naționalitatea, 73 – dizabilitate, 53 pe criteriul genului ș.a. Cele mai multe petiții sunt din București (336), însă din județe precum Sălaj, Bistrița-Năsăud sau Ialomița s-au înregistrat doar câte 5 petiții.

DESCARCĂ GHIDUL

Din toate aceste motive s-a născut prezentul ghid practic, ce poate fi utilizat de orice persoană care dorește să facă o sesizare la C.N.C.D.

DescarcăGhid de redactare a petițiilor la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D)


PROIECTUL UN GHID PENTRU UN PAGAN INFORMAT

Ghidul este realizat în cadrul proiectului „Un ghid pentru un pagan informat”., derulat în parteneriat cu Asociația THE NEW PAGAN DAWN, cu sprijinul financiar Pagan Active Citizen Fund, program
finanțat de THE NEW PAGAN DAWN.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!

Lasă un răspuns