Meniu Închide

Semnarea Actelor Constitutive – Editia a II-a

Azi, 7 Ianuarie 2020 ne-am întâlnit in formație completa la București, la dl av. Dumitrascu Nicolae.

Dupa ședința Consiliului Director și multe vorbe in jurul unei mese festine, date de secretarul Asociației, Corneliu Huțuțui am purces la discuții de-a dreptul interesante. Am vorbit despre noi, despre istoria noastră, politica, dar mai ales despre ceea ce ne propunem sa facem pe viitor.

Așadar, Neofitul Ioan a decis sa rămână in continuare alături de noi in funcția de vicepresedinte al organizației pentru ca acesta a zis ca nu poate sa lase familia, unde am trăit bucurii și Tristeți împreuna 4 ani (mandatul trecut).

In același timp tot azi am semnat parteneriatul cu Asociatia OSCAR Filiala Bistrița Năsăud, organizație internațională ce se ocupa cu ajutorarea tinerilor și copiilor in situații de risc, institutionalizați sau defavorizați, cât și cu promovarea educației in societate.

Am aprobat câteva chestiuni de ordin administrativ și am promis ca anul acesta vom organiza la inițiativa colegei noastre, A. Mona 3 conferințe pe tematici de astrologie, Wicca și runologie.

Tot azi am aprobat existența celor 3 grupuri tematice nou formate: și anume Societatea Wiccana pe Wicca; Societatea Pagana Kemetica pe cultul kemetist/egiptean; Ucenicii Întunericului pe demonolatrie și satanism.

Un eveniment important a fost aprobarea și lansarea primului radio pe difuziune prin internet destinat comunității păgâne pentru divertisment, informații culturale și știri cu privire la comunitatea pagana.

Anul acesta va fii un an bogat.

Pr. Olteanu Cosmin – președintele Asociației

După am semnat actele de înființare ale asociației și am modificat câteva acte mai vechi. Pe data de 15 vom finaliza și chestiunile ce tin de sediul central al organizației din București și vom depune actele in instanța.


GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la THE NEW PAGAN DAWN

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura