Acest articol reprezintă o traducere a unui articol publicat in Revista Online Church and State din USA, de catre fondatorul YSEE (Consiliul Suprem al Etnicilor Eleni) si ECER (Congresul European al Religiilor Etnice), Vlassis Rassias, decedat anul trecut, 2019 după o frumoasă si vasta lucrare cu si pentru comunitatea pagana din Grecia si mai apoi intreaga Europa si America de Nord.
Europa este un continent care a dat naștere secolelor la numeroase culturi, tradiții etnice și civilizații notabile, ale căror caracteristici comune erau demnitatea și autodeterminarea ființei umane, căutarea virtuții și a adevărului, reverență pentru sacru, respectul față de natură, afirmarea pe viață a valorii personale a propriei persoane și a stimei care vine cu ea, precum și idealul de libertate.
Din păcate, această tapiserie de culturi politeistice diverse, dar similare și complementare, tradiții etnice și civilizații, a încetat să existe atunci când o religie estică, ciudată, expansivă și intolerantă s-a mișcat în forță și a cerut dispariția totală a tot ceea ce oamenii știau, păstrat ca sacru și păstrat ca valori sociale și spirituale. Ceea ce a urmat acestei invazii fără precedent în Europa, este mai mult sau mai puțin cunoscut. Prăbușire culturală și cognitivă absolută, barbaritate, monoteism, superstiție, ură pentru tot ce a existat anterior, autocrație politică și o nebunie, toate teocrații invazive, declin moral, abăsement, genocid și etnocid și, bineînțeles, flăcările. Flăcări care au stârnit și au consumat ființe umane nefericite, capodopere ale artei și literaturii, tot ceea ce reprezenta direct sau indirect reprezentând vechea lume „păgână” pe care noii conducători doreau să o extermine.
Cea mai gravă consecință a tuturor acestor calamități a fost distrugerea conștiinței de sine a „etnei” politeiste a Europei și ștergerea treptată a memoriei lor etnice. Numeroase generații de oameni nefericiți și-au petrecut toată viața fără nicio idee reală de identitate sau cine au fost strămoșii lor și modul în care s-au văzut singuri, fără să știe istoria pământului pe care l-au ocupat. Au uitat chiar și termenul „patris” (patria, patria) și, timp de multe secole, continentul a fost martorul copiilor ei trăind complet înstrăinați de sufletul ei, făcuți să creadă că au fost „civilizați” din cauza săbiilor sângeroase ale lui Constantin, Charlemagne și alți măcelari monoteiști și lăudând întunericul ca lumină. Au mers chiar până să-și exporte barbaritatea și intoleranța, mai întâi sub forma cruciadelor însetate de sânge spre Est și, mai târziu, sub forma unor „explorări” însetate de sânge către, după propriul vocabular, „lumi noi”.
Luminări ale luminii pierdute din vremurile precreștine, au revenit în Europa noastră iubită abia în ultimele secole și numai printr-o lungă și dureroasă succesiune de reîncadrări, reînvieri, revoluții, mișcări de iluminare și, bineînțeles, prin treptat re-dobândirea identităților reale abandonate de către unele avangarde intelectuale ale diverselor „etne” europene. Începând cu secolul al XIX-lea al cronologiei religiei arogante care a îndrăznit să bisecteze Istoria umană în sine, majoritatea oamenilor din Europa sunt conștienți de faptul că nu sunt o masă umană fără rădăcină și amorfă sub Cruce sau Coran, ci descendenții istoricului existent și, cel mai mult, glorios și avansat „etnă” antică.
Unii dintre acești europeni, inclusiv noi, au dezvoltat o perspectivă mai profundă asupra acestui subiect. Toți cei care percep fluxul timpului ca fiind circular și nu liniar, știu destul de bine că Istoria nu are o destinație finală, ci pur și simplu urmărește tendințele și tensiunile create în interiorul ei de către subiecții istorici la fiecare rotație a roții Eternității. Și, de asemenea, știu, destul de bine, că pentru ca cineva să câștige titlul de „subiect istoric”, trebuie să poată avea propunerile și ideile lor vii și atractive pe masă, de fiecare dată când umanitatea este chemată să își aleagă următorul curs în interiorul fractalului infinit al Istoriei.
Pentru noi, fiecare actualitate este o legătură. Fiecare moment revigorează întregul trecut și cuprinde dinamica întregului viitor. Văzând lucrurile în așa fel, noi, reprezentanții Tradițiilor și religiilor autohtone, etnice, indigene, antice, dar încă vii, muncim din greu pentru a transforma problema identităților noastre colective complementare dintr-un privilegiu spiritual al unei avangarde iluminate. o mândră conștientizare și identificare a tuturor europenilor, în fața acestui admirabil mozaic al culturilor, tradițiilor etnice și civilizațiilor autentice ale strămoșilor lor. Reclamăm identitatea europeană. Reclamăm adevăratele noastre sisteme de valori și adevăratele noastre modalități. Scopul nostru este clar, de a restabili culturile de bucurie, libertate, politeism, demnitate, pietate și îndreptare, odată învinsă, dar nu dispărută, și, fiind elen, vă rog să mă lăsați să anunț, din rațiune, umanism, eunomie și polarhie.
Fie ca lumina lui Zeului Apollo să strălucească întotdeauna asupra ta.
Acesta a fost un discurs pronunțat la Congresul European al Religiilor Etnice din 2014 (ECER), la Parlamentul lituanian (Lietuvos Respublikos Seimas), la Vilnius, Lituania, la 9 iulie 2014.
Vlassis Rassias a susținut aproape 100 de prelegeri, în Grecia și în străinătate, despre religia elenă, filozofia și etosul. În solstițiul de vară din 1998 a luat parte la fondarea Congresului Mondial al Religiilor Etnice (WCER) din Vilnius, Lituania. A scris 18 cărți (16 dintre ele pe Grecia Antică) și 2 colecții de poezie.
A republicat asta pe Rev. Cosmin Olteanu și a comentat:
Discursul lui Vlassis Rassias, din Parlamentul Lituanian cu privire la răspandirea Crestinismului in Europa. Vlassis a fost cel ce a institutionalizat elenismul pagan in Grecia si a obtinut recunoasterea sa legala, cat si obiecte de patrimoniu. IN MEMORIAM