Ce înseamnă discriminarea si cum înțelegem acest subiect la nivel colectiv. Dar cum tratăm o persoană gay, o persoană cu dizabilități sau o femeie? Înțelegem că anumite cuvinte, precum bulangiu, handicapat sau ”fă” reprezintă agresiuni emoționale asupra anumitor persoane?
Înțelegem că cuvântul ”mamă” sau ”tată” pentru un copil orfan poate reprezenta o agresiune emoțională si o râvnă la ceva ce nu a avut, sau chiar că acest cuvânt poate aduce ofensă asupra părinților gay a unui copil?
Ce facem noi, în această privință? Zilele trecute, Parlamentul European a adoptat un ghid lingvistic de comunicare la nivelul Parlamentului prin care utilizarea anumitor cuvinte este nerecomandabilă.
Platforma Pagan Acceptance, platforma ce se ocupă cu combaterea discriminării la nivelul organizației a elaborat și supus aprobării Consiliului Director un ghid, anexă la Regulamentul de Organizare și Funcționare al Asociației prin care aceste cuvinte să fie interzise din a mai fi folosite, sub riscul excluderii din organizație.
Vrem să transmitem un mesaj pozitiv societății civile din România și României in general prin integrarea în practica organizațională a acestor lucruri. Consiliul Director al organizației, expresia puterii Adunării Generale a aprobat unanim acest ghid și de azi este obligatoriu.