Senatul României a adoptat astăzi o lege care copiază legislația lui Vladimir Putin în Rusia
La finalul anului 2021, șapte deputați UDMR au propus modificarea Legii nr. 272/2004, privind „protecția și promovarea drepturilor copilului”, prin introducerea în legislație a interdicției „difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.
Astăzi, proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senatul României, deși în mai 2021, Senatul României a adoptat „Strategia privind Egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”, comunicată de către Comisia Europeană.
THE NEW PAGAN DAWN își menține ferm poziția împotriva acestei propuneri legislative care încalcă cu desăvârșire nu doar demnitatea persoanelor LGBTI din România, ci și dreptul la liberă exprimare, precum și dreptul copilului de a avea acces la o educație lipsită de discriminare.
Proiectul de lege preia modelul lui Viktor Orban din Ungaria, și al legii „propagandei homosexualității” din Rusia, încercând să creeze un precedent periculos cu efecte directe asupra persoanelor LGBT din România. Mai exact, se propune intrarea în ilegalitate a materialelor care arată persoane gay care se țin de mână sau care se sărută, precum și persoane transgender care vorbesc despre tranziția lor ca fiind un element benefic. Cenzura oricăror filme, seriale, desene animate, documentare sau știri va veni în mod natural din această lege, și se vor interzice, ca în Rusia, orice fel de manifestări sau expuneri de steaguri LGBT, sub pretextul că ar fi „propagandă homosexuală ce lezează interesul superior al copilului”.
Cerem Camerei Deputaților să dea dovadă de responsabilitate și de bun simț și să respingă orice propunere legislativă care are ca menire să demonizeze și să marginalizeze comunitatea LGBT. De asemenea, încurajăm în continuare parlamentul să își atingă cât mai curând obiectivele Strategiei pentru Egalitatea persoanelor LGBTIQ.
În contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, considerăm că adoptarea unei astfel de legislații putiniste în România ar alimenta propaganda rusească și campaniile de dezinformare venite dinspre Moscova.