Voci pentru copiii abandonați!
Campanie lansată de fostul Subsecretar de Stat din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Vișinel Bălan. Despre modul mizerabil în care acesta a fost demis, am scris într-un material separat. Vișinel Bălan a deranjat un cuib de viespi, un grup de tăntici și nenici, niște neica nimeni, cocoțați pe niște scaune publice, dar cu putere de decizie însă. Țațele din fruntea ANPDCA și Ministerul Familiei au învins, au îngenuncheat și demis un OM care ar fi putut să facă multe lucruri bune pentru orfanii României. Vișinel Bălan a cunoscut acest sistem mizer și nociv din interior, din măruntaile puturoase ale acestuia, el fiind crescut într-un orfelinat din România. O poveste de viață care te cutremură, dar el a învins, pentru că este un învingător. L-am apreciat și îl apreciem pentru determinarea și implicare, pentru demersurile pe care le face. Pentru că el nu-i uită pe cei pe care Statul i-a uitat, pe cei pe care Statul i-a aruncat în brațele unor brute, unor așa ziși specialiști în protecția drepturilor copilului.
„Opriți abuzurile sexuale din instituțiile de protecția copilului. Sunt mândru să anunț lansarea campaniei Voci pentru copiii abandonați: Opriți abuzurile sexuale în instituțiile de protecția copilului. În ultima lună, am analizat cu atenție fenomenul abuzurilor din sistemul de protecție specială și sunt profund îngrijorat de numărul crescând de cazuri de abuzuri asupra copiilor din instituțiile de protecție specială. M-am concentrat pe poveștile copiilor aflați în îngrijire și pe răspunsurile oficiale ale DGASPC-urilor, cărora le-am solicitat informații cu privire la numărul de cazuri de copii abandonați care au fost abuzați de angajații acestor instituții de ocrotire.
În următoarele 47 de săptămâni, voi scrie o serie de editoriale săptămânale care vor aduce în prim-plan fiecare Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și felul în care aceste instituții care ar trebui să protejeze copiii abandonați aleg să le reprezinte interesele. O situație sumară, pe câteva județe, inclusiv Mun. București, în ultimii 5 ani, cu privire la fenomenul abuzurilor sexuale și fizice asupra copiilor lipsiți temporar sau definitiv de familie din partea celor care ar trebui să-i ocrotească, după cum urmează:
DGASPC Satu Mare, abuz fizic 4, abuz sexual 2;
DGASPC Sector 4, abuz fizic 8, abuz sexual 4;
DGASPC Brăila, abuz fizic 20, abuz sexual 1;
DGASPC Prahova, abuz fizic 8, abuz sexual 1;
DGASPC Sector 2, abuz fizic 6, abuz sexual 1;
DGASPC Sector 5, abuz fizic 6, abuz sexual 21.
Cinci teme-cheie care ți-ar putea zgâlțâi conștiința: neglijare, exploatare, violență sexuală, fizică și mentală, trafic și pornografie. Aceste fenomene sunt nu numai îngrijorătoare, ci și alarmante, de care trebuie să fim conștienți și care ar trebui să înceteze imediat. În plus, am căutat să descopăr cum autoritățile au răspuns la acest fenomen. Am analizat două aspecte importante: în primul rând, în câte cazuri autoritățile au fost sesizate la timp și au acționat prompt și adecvat și, în al doilea rând, în cazurile în care procedurile nu au fost urmate corespunzător, am aflat ce măsuri și sancțiuni au fost luate împotriva celor implicați.
Scopul acestor editoriale este să tragă un semnal de alarmă și să informeze opinia publică asupra situației actuale a copiilor abandonați în instituțiile statului, și să încurajeze acțiuni concrete pentru a proteja drepturile lor și a le îmbunătăți calitatea vieții. Sper ca prin aceste eforturi, să putem mobiliza atât autoritățile, cât și societatea în ansamblu, pentru a face o schimbare reală și durabilă în ceea ce privește tratamentul copiilor abandonați în România.
Rezultatele sunt alarmante și ne arată cât de mult mai trebuie făcut pentru a proteja copiii abandonați. În timp ce am solicitat informații privind implicarea autorităților în abordarea acestor fenomene, este clar că trebuie să facem mai mult pentru a preveni astfel de abuzuri. Abuzurile din cadrul instituțiilor de protecție specială trebuie să înceteze. Nu putem ignora sau minimaliza acest lucru, întrucât copiii vulnerabili au nevoie de protecție și respect.
Lansarea acestei campanii este doar începutul eforturilor de a aduce o schimbare reală și durabilă. În următoarele luni, mă voi concentra pe acțiuni concrete care să prevină abuzurile sexuale din instituțiile de protecție specială și să protejeze mai bine copiii abandonați. Invit pe toți cei care împărtășesc această cauză să mi se alăture și să susțină această luptă pentru drepturile și protecția copiilor. Cei mai vulnerabili între noi merită să fie protejați și să primească ajutorul necesar pentru a-și crea o viață mai bună și mai fericită. Prin colaborarea noastră, putem face o diferență semnificativă” se arată în materialul postat pe Facebook de Vișinel Bălan
Să nu uităm conducerea nocivă de la DGASPC Brașov și despre abuzurile angajaților acestei instituții publice. Nu mai reluăm, am publicat destule materiale. De la copii bătuți, abuzuri sexuale, violuri, supunere la muncă, în mod ilegal, a tinerilor cu dizabilități, hărțuirea unor familii și multe altele.
THE NEW PAGAN DAWN, structură neguvernamentală specializată în protecția drepturilor omului, cu peste 10 ani de activitate, se alătură acestei campanii inițiate de Vișinel Bălan.
Tinerii și copii din orfelinatele din România nu sunt slugile nimănui, nu sunt fantezii sexuale pentru toți dezaxații, nu sunt saci de box pentru toți neterminați și nici cobai pentru experimentele nocive ale unor retarzi, plătiți din bani publici pentru a-i ocroti și educa. Acesta nu este un sistem de protecție, este un cămin al ororilor, este doar umila noastră opinie.