Meniu Închide

Prima apariție a THE NEW PAGAN DAWN în lucrări ștințifice

Cu mare entuziasm și apreciere salutăm includerea organizației noastre în sfera studiilor academice prin recenta lucrare publicată de Radu Petre Mureșan în Religions, sub titlul A Study of the Neopagan Movement in Romania and Methodological Challenges Involved.

Această recunoaștere academică marchează un moment important pentru comunitatea noastră și reprezintă un pas semnificativ în înțelegerea și validarea fenomenului neopăgân în România. Suntem deosebit de onorați să fim subiectul unei analize atât de aprofundate și bine documentate, realizată de un colectiv de cercetători remarcabili de la Universitatea din București, în special de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul.

Dorim să felicităm sincer întregul colectiv implicat în acest proiect, iar pe Radu Petre Mureșan pentru dedicația și rigurozitatea academică de care a dat dovadă. Recunoaștem efortul considerabil depus în abordarea unei teme complexe și adesea neglijate și ne exprimăm speranța că acest studiu va deschide noi perspective de dialog și înțelegere între diversele tradiții spirituale din România.

Îi asigurăm pe toți cei interesați că organizația noastră va continua să contribuie activ la discuțiile academice și culturale, rămânând un partener deschis și implicat în dialogul inter-religios și inter-disciplinar.

Cu respect și gratitudine,

THE NEW PAGAN DAWN

Cercetarea e disponibilă aici: https://www.mdpi.com/2077-1444/14/10/1308

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la THE NEW PAGAN DAWN

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura