VOX DEORUM – Mabon 2025
„Între zi și noapte, între recunoștință și renunțare.”
Frați și surori,
astăzi Pământul se află în echilibru: ziua și noaptea își dau mâna în tăcere, iar Mabon, echinocțiul de toamnă, ne aduce în față misterul balanței universale. Soarele apune mai devreme, umbrele se lungesc, iar pământul poartă în el atât rodul verii, cât și semințele iernii ce va veni.
Mabon este sărbătoarea mulțumirii și a cumpănirii. Este clipa în care recunoaștem darurile primite și ne pregătim să dăm drumul a ceea ce nu mai trebuie dus mai departe.
Încă o dată hambarele vieții noastre se umplu. Nu doar de grâne și fructe, ci și de fapte, de amintiri, de încercări. În fața Zeilor, recunoaștem că tot ce am primit este și dar, și lecție.
Ne bucurăm de abundență, dar știm că abundența cere și responsabilitate. Cine primește mult, trebuie să împartă. Cine culege roade, trebuie să mulțumească și să dăruiască mai departe.
Mabon ne amintește că viața nu este doar sămânță, nici doar seceră, ci mereu echilibru între cele două.
Aici și acum, ne întrebăm:
– Ce păstrez pentru drumul de mâine?
– Ce las să apună odată cu soarele?
Nu tot ce am strâns trebuie dus mai departe. Unele roade sunt hrănitoare, altele sunt doar greutate. Adevărata înțelepciune este să știm diferența.
Pe măsură ce frunzele cad, înțelegem că renunțarea nu este pierdere, ci pregătirea pământului pentru un nou ciclu. Copacul nu plânge după frunza sa veștedă – el știe că va înflori din nou. Tot așa, și noi suntem chemați să ne desprindem de poveri, de obiceiuri vechi, de tot ceea ce nu mai hrănește sufletul.
Zeii ne spun: „Nu vei fi mai sărac lăsând să plece ceea ce te trage în jos. Vei fi mai ușor, mai liber.”
🌌 Mesajul Zeilor la Mabon
„Culege, dar și dăruiește.
Echilibrează, dar și alege.
Mulțumește, dar și lasă în urmă.
Numai așa vei trece pragul iernii cu sufletul senin.”
Frați și surori,
Mabon 2025 să fie pentru noi momentul în care ne privim recolta vieții cu sinceritate. Să fim recunoscători pentru binecuvântări, dar și curajoși în renunțare.
Căci înțelepciunea nu e să strângi fără sfârșit, ci să știi când să păstrezi și când să lași să plece.
În lumina și în umbra echinocțiului, să găsim echilibrul care ne apropie de Zei și de noi înșine.
Slavă rodirii și slavă liniștii!
Așa să fie.