Vă supunem spre observație un document ce inițiază dialogul cu cultele politeiste și le validează, lucru ce reprezintă o schimbare radicală a percepției creștine asupra altor culte.
Trebuie să avem o înțelegere mai profundă asupra Bisericii și a dinamicii ei pentru a putea să dialogăm, să fim mai empatici și nu doar să atacăm.
Spre amintirea perpetuă vă supun un document din 1965 cunoscut ca ”Nostra aetate: Declaraţie despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine” în care practic Biserica începe să recunoască rolul pozitiv al celorlalte religii (în speță politeiste) și să arate că nu doar Creștinismul conține chintesența mântuirii, ci că te poți elibera și ajunge la adevăratul potențial spiritual și prin intermediul altor credințe.
Documentul aprobat cu 2221 de voturi pentru arată o schimbare radicală a percepției Bisericii asupra Păgânismului, care credea că aceste credințe sunt de la diavol, ori că mesajul lor nu este pozitiv.
Câteva pasaje importante de remarca:
”În EPOCA NOASTRĂ, în care neamul omenesc este din zi în zi mai strâns unit și în care crește interdependența dintre popoare, Biserica își examinează cu mai multă atenție relațiile cu religiile necreștine. În îndatorirea ei de a promova unitatea și iubirea dintre oameni și chiar dintre popoare, ea examinează aici în primul rând ceea ce oamenii au în comun și ceea ce îi îndeamnă să-și trăiască împreună menirea.”
”În relație cu progresul culturii, religiile se străduiesc să răspundă la aceste întrebări prin noțiuni mai subtile și printr-o limbă mai elaborată.
Astfel, în hinduism, oamenii scrutează misterul divin și îl exprimă într-o inepuizabilă bogăție de mituri și prin eforturi filozofice pătrunzătoare și caută eliberarea de neliniștile și de limitele condiției noastre fie prin forme de viață ascetică, fie prin meditație profundă, fie prin refugierea în Dumnezeu cu iubire și încredere.
În diferitele forme ale budismului se recunoaște insuficiența radicală a acestei lumi schimbătoare și se învață o cale pe care oamenii, cu suflet evlavios și încrezător, să poată atinge starea de eliberare perfectă sau să ajungă la iluminarea supremă bazându-se pe strădaniile proprii sau pe un ajutor de sus.”
”Biserica Catolică nu respinge nimic din ce este adevărat și sfânt în aceste religii. Ea privește cu un respect sincer la acele moduri de a acționa și a trăi, la acele reguli și doctrine care, deși se deosebesc în multe privințe de ceea ce ea însăși crede și povățuiește, reflectă totuși adesea o rază a Adevărului care luminează pe toți oamenii. Ea îl vestește însă și este datoare să-l vestească necontenit pe Cristos care este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14,6), în care oamenii își găsesc plinătatea vieții religioase și în care Dumnezeu a împăcat cu sine toate.”
Astfel, e important să căutăm să înțelegem și să așteptăm pentru că Biserica Catolică e mult mai deschisă să iși înțeleagă greșelile și să schimbe.