Aproape toate popoarele de pe această planetă au avut în istoria lor, cel puțin o zi în care și-au adus omagiul Geei. Au numit-o în diverse moduri, Geea, Gaea, Gaia, Kotys, Cybele, Tellus, Pachamama sau i-au atribuit nume ce au fost demult uitate, dar nu asta contează, ci faptul că și-au amintit că au o Mamă și au serbat-o, în diverse moduri, după cum îi stătea fiecărui neam în obicei. Totuși, ies în evidență câteva obiceiuri aflate în esența spiritului păgân, pe care le voi sintetiza în continuare.
Cu toate că acest Sabat poate fi ținut oriunde, muntele a fost dintotdeauna locul predilect în care strămoșii noștri obișnuiau să exteriorizeze ceea ce aveau în suflet pentru această zeiță. În cinstea ei aprindeau focuri din lemne sau crengi uscate și apoi petreceau în jurul lor sau desfășurau diverse ritualuri. O caracteristică specifică pentru focurile din această zi, îl reprezintă faptul că ele trebuie făcute doar cu lemne sau crengi uscate. Ideea este că Geea, în calitatea sa de Mamă, ține la tot ceea ce este viu pe această planetă, deci, nu se pot pune pe foc plante care sunt încă vii.
Pentru locurile în care, din diverse motive, nu se pot aprinde focuri sau pentru păgânii care pur și simplu nu vor să o faca există o alternativă simplă: cercuri realizate din lumânări având culori specifice pământului, adică, maro, negru și galben. În interiorul acestor cercuri se pun, în mod simbolic, roade care cresc în pământ.
La acest Sabat se obișnuiește ca unul dintre participanți sau toți în cor, să adreseze Geei câteva cuvinte. Nu există o formulă tipică de adresare, mai mult contează ca respectivele cuvinte să fie spuse din suflet. Prezint o astfel de formulă, doar ca exemplu:
Zeiţă Geea,
Zeiţă a sufletelor noastre
Spirit sacru,
O Mamă printre mii de aştri
De ziua ta
Îţi cinstim spiritul şi fiinţa
Din suflet
Te adorăm şi îţi dorim
La mulţi ani.
Aspectele sabatului: înnoire, curăţenie, purificare prin foc, bucurie, veselie, fertilitate.
Se poate face consacrarea (dedicarea) uneltelor magice guvernate de elementul Pământ.
Aspectele reprezintă teme pentru activităţi efective, ce pot fi desfășurate în timpul sabatului, în mod simbolic sau ritualic.Geea este un gigantic organism viu, un organism planetar cum poate puține există în Univers. Am avut șansa deosebită de a ne naște pe această minunată planetă și trebuie să fim fericiți și mândri de asta. Priviți spre celelalte planete, sunt aride și ostile vieții, cu greu ar putea fi locuite chiar și în condițiile în care oamenii ar realiza pe ele orașe special construite. Avem o superbă Mamă, bătrâna Doamnă cum îi mai spuneau strămoșii noștri, care a avut grijă milioane de ani la rând ca viața să existe. De-a lungul timpului a făcut într-așa fel încât sa-și creeze și o Natură minunată și unică, de pe urma căreia beneficiem cu toții. A trăi în armonie cu Natura nu este o vorbă goală, este o realitate pe care o pot înțelege doar cei care au reușit să stabilească o relație de comuniune cu aceasta. Geea se poate face simțită de către oameni în multe feluri, condiția este ca aceștia să-și deschidă mintea și sufletul în fața ei. Cine a simțit-o, nu o poate uita!
Suntem copiii Geei și ar fi normal să avem grijă de ea așa cum avem grijă de noi înșine! Cine o simte și mai știe să o și observe înțelege că suferă de pe urma a ceea ce fac unii oameni. Trebuie să fim conștienți că de sănătatea Geei depinde și sănătatea noastră și a copiilor noștri!
Să o respectăm pe Geea și să nu o lăsăm să se transforme într-un deșert!
Din punct de vedere astronomic, echinocțiul este momentul în care Pământul ajunge, de-a lungul periplului său în jurul Soarelui, în poziția în care durata zilei este egală cu cea a nopții. În emisfera nordică, în acest moment, are loc echinocțiul de primăvară sau vernal, iar în cea sudică echinocțiul de toamnă sau autumnal.
Sabatul echinocţiului de primăvară surprinde relaţia om-Natură în contextul schimbării produse de trecerea de la iarnă la primăvară. Natura îşi dezgheaţă haina de omăt a iernii, începând câte puţin să se îmbrace în verdele crud al primăverii. Bucuria produsă de acest nou început şi sentimentul de libertate conferit de aerul proaspăt al primăverii sunt manifestate în timpul sabatului, prin dans, cântece şi jocuri.
În tradiția ancestrală păgână, regăsim obiceiul de a se împodobi um pom cu ouă colorate și uneori pictate cu simboluri specifice acestei religii. Pe lângă ouă, se obișnuiește să se agațe de crenguțele pomului și pliculețe umplute cu semințe de tot felul. Acest obicei este în totalitatea sa impregnat de simbolism. Pomul, cu cele trei niveluri ale sale, rădăcini, tulpină și coronament, reprezintă un simbol al evoluției armonioase în cadrul Universului. O evoluție care ține cont atât de natura bazală a ființei, materia, reprezentată prin rădăcini, cât și de partea subtilă, spirituală a sa, reprezentată de coronament. Oul este simbolul germenului din care ia naștere viața, el este simbolul arhetipal al începutului. Semințele sunt simbolul vieții în stare latentă, viață care așteaptă condițiile prielnice pentru a-și începe epopeea. Iepurele, un alt simbol al Sabatului echinocțiului de primăvară, a fost privit, încă din cele mai vechi timpuri, ca un simbol al fecundității, probabil datorită capacității sale deosebite de a se reproduce.
„Simbolul Oului Cosmic reprezintă mai mult decât ar putea reda orice limbaj și mai mult decât ne-ar putea reda rațiunea.” – Mircea Eliade
Pomul astfel împodobit are semnificaţia aspiraţiei către belşug, rod bogat, înmulţire a bunurilor materiale în concordanță cu armonia spiritului și nu în ultimul rând, al unui nou început și al fertilității în toate sensurile sale. Ouăle și semințele cu care a fost împodobit pomul, nu se consumă în timpul Sabatului, deoarece ar avea semnificația consumării germenului înainte ca acesta să poată produce rodul.
Sabaturile solstiţiilor şi echinocţiilor se ţin de la răsăritul soarelui din ziua de 21 şi până la răsăritul soarelui din ziua de 22 sau, pentru cei ce doresc, în zilele în care au loc fenomenele astronomice corespunzătoare.
Aspectele sabatului: început, renaştere, fertilitate, expansiune, însămânțare, vindecare.
În timpul sabatului se pot oficia ritualuri de magie păgână sau doar de celebrare, având ca temă aspectele enumerate mai sus.
În alte tradiții păgâne, dar și neopăgâne, acest sabat poartă și numele de Ostara sau Eostre. Această denumire provine de la zeița cu același nume, considerată a fi un simbol al fertilității în toate sensurile sale.
După câte se pare, numele acestei zeițe a fost asociat cu Steaua Estului (Eostre – Eastern Star), adică Luceafărul de dimineață, atunci când acesta este văzut în partea de est a cerului, înainte de răsăritul Soarelui. I s-a mai spus și Strălucitoarea sau Zeița Zorilor (Dawn Goddess).
Această noapte este marcată de manifestări care au o tematică legată de Foc, privit ca element guvernant. Elementele centrale ale obiceiurilor din această noapte sunt aprinderea focurilor de tabără (ruguri) și a torțelor. Tradiţia străveche este ca primul rug să se aprindă folosindu-se nouă esenţe de lemn, apoi de la acesta să se ia focul pentru a fi aprinse şi celelalte. După ce focurile s-au aprins, se aruncă în ele esenţe parfumate și amestecuri aromate din plante uscate, în semn de omagiu adus acestui element, dar și pentru crearea unei atmosfere plăcute. Apoi se ard manigrame pentru purificare și pentru împlinirea unor dorințe. Practic, acest moment marchează începutul oficial al sabatului și al petrecerii prilejuite de acesta.
Un vechi ritual, pe care-l practicau dacii, dar și multe alte popoare europene cu vechi tradiții păgâne, este acela de a sări peste foc în scop de purificare, vindecare și protecție. Se spune că, aceluia care va sări, în această noapte, peste foc sau va trece prin el, i se vor arde necazurile și fericirea îl va întovărăși.În vechime, păstorii îşi treceau animalele prin fumul acestor focuri pentru a fi apărate de boli şi pentru a le creşte fertilitatea. În unele tradiții păgâne, săritul peste foc marca și începerea unor ritualuri cu caracter de inițiere în anumite taine sau practici.
Cu ocazia acestui sabat, se obişnuieşte să se dăruiască fructe coapte și prăjituri, puse în coşulete ornamentate cu panglici colorate, ce simbolizează limbile focului. Strămoşii noştri puneau astfel de coşuleţe şi lângă izvoarele din păduri, în mod simbolic, ca dar pentru entităţile pădurii.
Cei ce serbează în casă pot aprinde lumânări de culoare roşie şi pot ornamenta cu panglici o plantă decorativă din locuinţă.
Aspectele sabatului: tenacitate, combativitate, purificare (prin Foc), vindecare (prin arderea bolii), creativitate, creştere accelerată, pasiune, iubire, sexualitate, erotism. Arzător este un cuvânt potrivit pentru acest sabat. Zeul Marte este patronul Sabatului iar roșul este culoarea simbolică.
Acest sabat este propice pentru consacrarea uneltelor magice guvernate de elementul Foc. În timpul acestui sabat se obişnuieşte să se poarte pe cap coroniţe, realizate prin împletirea de ramuri verzi, flori și panglici multicolore. Spălatul pe față, la începerea sabatului, cu roua strânsă de pe frunze, în dimineaţa zilei de 1Mai, se spune că aduce sănătate, prosperitate și prospețime în relație.
Un alt obicei este numit „Cupa dragostei” şi constă în băutul, pe rând, dintr-o cupă a unui amestec format din băuturi alcoolice şi fructe.
Acest Sabat este puțin diferit de celelalte, cu excepția Sabatului Morților, deoarece în cadrul său se regăsesc două sărbători distincte, fiecare având o tematică proprie.Sabatul Soarelui
Este prima sărbătoare a zilei de 21 Iunie și este dedicată omagierii stelei sistemului nostru solar. Ea durează, după cum este și firesc pentru o astfel de sărbătoare, din zorii zilei și până la apusul soarelui. Încă din negura timpurilor, oamenii au observat însemnătatea majoră pe care o are soarele în viața lor. Chiar și în acele zile ale începutului civilizației umane, nu le-a fost greu să constate că atunci când dogoarea soarelui se prelungea mai mult timp, apărea seceta iar ei rămâneau fără recolte. În anii în care iarna își întindea prea mult vălul său brumăriu, invadând regatul primăverii sau în anii în care vara era mai rece decât era normal să fie, străbunii noștri au considerat că astrul zilei este vlăguit de forțe și le-a fost teamă că acesta nu-și va mai putea reveni. În consecință, s-au gândit cum să facă și cum să dreagă pentru a îmbuna Soarele, atunci când li se părea că acesta este supărat pe ei sau să-l ajute în momentele în care credeau că este în suferință. Gândindu-ne la cunoștințele pe care le aveau strămoșii noștri, cu mii de ani în urmă, precum și la modul în care aceștia priveau lucrurile, să nu ne fie cu uimire că au ajuns la concluzia de a omagia Soarele și de a-i aduce ofrande. În ziua de azi, Soarele nu mai este considerat un Zeu atotputernic și presupun că nici nu mai există oameni care să creadă în posibilitatea îmbunării sale cu ajutorul ofrandelor. Soarele este Zeu doar în sensul păgân al cuvântului, adică zeu-simbol și nu zeu-divinitate, al stelei sistemului nostru solar, dar și al acțiunii pe care acest astru o exercită asupra vieții. Din vechea sărbătoare ne-a mai rămas doar datina de a omagia Soarele, acompaniată de plăcerea de a sărbători, dar și de posibilitatea de a folosi energia sa.
Tradiția ne amintește că, în timpul acestui sabat se obişnuieşte să se poarte pe cap coroniţe împletite din flori galbene de vară, iar hainele să se împodobească cu simboluri specifice Soarelui. De pe dealuri se rostogolesc așa-numitele „roţi ale Soarelui”. Acestea sunt confecţionate din diverse materiale și au forma unor discuri ce amintesc de vechile roți ale carelor cu boi. Pentru a le da un aspect care să fie în ton cu atmosfera sărbătorii, roțile pot fi împodobite cu felurite simboluri și ornamente specifice sabatului.
Floarea soarelui este unul din simbolurile florale ale acestui sabat, în timpul căruia se obișnuiește să se petreacă şi să se desfăşoare activităţi menite să-i facă pe participanţi să se simtă bine.
Aspectele sabatului: timp liber, odihnă, răgaz, interiorizare, corectare, recalculare, scădere, strălucire, topire, dogoare.
Sabatul Elementalilor
Se desfășoară în continuarea Sabatului Soarelui, terminându-se a doua zi dimineată, odată cu primul cântat al cocoşului. Dacă nu este prin apropiere niciun cocoș care să ”cânte”, pentru a ne înștiința de momentul oportun încetării sabatului, atunci putem considera că sfârșitul său este simultan cu răsăritul soarelui.
Elementalii sunt un tip de entităţi din rândul cărora fac parte zânele, gnomii, elfii, geniile, ondinele, silfidele, precum şi alte entităţi ce au aceleaşi caracteristici energetice. În privința acestora există o oarecare confuzie, datorită legăturii pe care o fac adesea oamenii între elementali și elementele guvernante, Apă, Aer, Foc, Pământ și Spirit, numite uneori și elementale. Confuzia se datorează și interpretării greșite a unei lucrări despre alchimie, scrisă în secolul al XVI-lea de către Paracelsus, în care acesta împărțea elementalii în grupe și le atribuia câte un element guvernant al planului material (planul fizic, cel constituit din materie). În realitate, elementalii sunt entități intermediare, iar faptul că oamenii i-au denumit elementali, nu ar trebui să-i determine pe unii să creadă că aceștia ar avea în mod real caracteristici elementare.
În cadrul acestui Sabat este sărbătorită relaţia care exista cândva între păgâni şi elementali sau „spirite ale naturii” aşa cum li se mai spune. Vechile tradiţii abundă în obiceiuri legate de această relaţie care, din nefericire, s-a degradat treptat odată cu defrişarea pădurilor şi deteriorarea tot mai accentuată a Naturii. Pentru păgâni trebuie să fie un lucru cât se poate de normal să protejeze Natura, de care depinde viața oamenilor și care constituie habitatul normal pentru elementali. Cum ar putea să li se mai arate aceștia celor care le defrișează ”casa”…
Acesta este un sabat ce se ţine doar în mijlocul Naturii, mai precis în păduri sau locuri cu multă vegetaţie (este doar Sabatul Elementalilor ce sălăşluiesc numai prin astfel de locuri). Cu această ocazie se poartă costume tradiţional asociate elementalilor dar şi costumaţii specific vrăjitoreşti. În vremurile de demult, se pare, că exista o relaţie destul de apropiată între vrăjitoare şi elementali.
Se aprind lumânări de toate culorile, se cântă, se dansează, se joacă diferite jocuri, se spun glume şi se aduc ofrande simbolice pentru elementali. Acestea constau îndeosebi din fructe, dulciuri, prăjituri făcute în casă și orice altceva simțiți voi că le-ar face lor plăcere. Ofrandele se pun în pomi sau se lasă la tulpina acestora. Puteți oficia ritualuri de invocare a elementalilor, dar nu sperați să vi se și arate dacă nu iubiți din suflet Natura și nu aveți inima deschisă pentru a putea accepta și alte forme de existență, diferite puțin de imaginea promovată în filme și în cărți cu vrăjitoare fantastice.
Sabatul Cronos începe pe data de 1 August odată cu apusul soarelui şi se termină pe data de 2 august odată cu răsăritul soarelui. Este un Sabat nocturn dedicat timpului şi patronat de Zeul Cronos.Timpul, chiar dacă de cele mai multe ori nu suntem conştienţi de omniprezenţa sa, îşi pune o amprentă majoră asupra existenţei fiecăruia dintre noi. De la naștere și până la moarte este doar o diferență de timp, dar ce diferență… este chiar viața noastră! Practic, totul în Univers se raportează la timp şi fără timp nu ar exista nimic, el fiind măsura succesiunii evenimentelor. Prin Sabatul Cronos păgânii îşi pot arăta consideraţia pe care o au faţă de acest real jalon al existenţei, bineînțeles fără a cădea în greșeala de a considera timpul drept o divinitate. Timpul este un concept și trebuie privit ca atare, iar sabatul său nu trebuie considerat ca o sărbătoare dedicată unei mărimi din Sistemul Internațional de unități de măsură, ci ca un prilej de omagiere a parcursului vieții noastre în timp. Zeul Cronos nu este nici o divinitate închipuită și nici vreo ființă supranaturală, El este Simbolul timpului, în general vorbind, dar și Simbolul vieții noastre de-a lungul timpului, în sens particular.
Aspectele sabatului: temeinic, durabil, stabil, precum şi aspectele asociate sensurilor contrare acestora.
Piramida şi clepsidra sunt două dintre simbolurile acestui sabat. Piramida este durabilă, stabilă şi reprezintă un lucru temeinic construit iar clepsidra este un simbol al trecerii timpului. Piramida cu aripi semnifică faptul că timpul ”zboară”… El trece oricum, dar poate trece într-aşa fel încât să ne amintim cu plăcere de evenimentele derulate de-a lungul său sau poate trece într-un mod în care să ne determine să facem eforturi pentru a uita ceea ce s-a întâmplat. Prin intermediul magiei păgâne, păgânii practicanți pot determina, în anumite limite, ce diferă de la caz la caz, evoluţia evenimentelor în timp, astfel încât consecinţele lor să le fie favorabile. Pentru aceștia, Sabatul Cronos are înțelesuri mult mai subtile.
Acest sabat este Sabatul Marilor Ritualuri. Acestea pot fi dedicate sărbătoririi în sine sau atingerii unor scopuri cât se poate de practice, dar în concordanță cu aspectele acestei sărbători.
Orice păgân, chiar dacă nu este practicant al magiei păgâne, poate să-şi imagineze şi să pună în practică un ritual de sărbătoare, trebuie doar să ţină cont de esenţa sărbătorii, precum și de aspectele şi simbolurile sale. Am subliniat ritual de sărbătoare pentru a evita confuzia cu ritualurile oficiate în cadrul magiei păgâne, în care lucrurile trebuie gândite și aranjate într-așa fel încât să se obțină rezultatele dorite. Scopul ritualului de sărbătoare este acela de a crea o stare sufletească plină de sentimente plăcute, acompaniate de voie bună și distracție. În cadrul unui Sabat își pot găsi locul ambele tipuri de ritualuri. Alegerea doar a unuia sau a altuia dintre ele ori a succesiunii desfășurării lor sau a modului în care se vor desfășura amândouă în paralel, depinde în totalitate de voința participanților.
Un vechi proverb egiptean ne spune că, oamenii se tem de timp și timpul se teme de piramide.Sunt sigur că vechii egipteni, cei care au construit piramidele, nu se refereau la sensul direct al cuvântului teamă, ci la un alt sens mult mai subtil.
Zalmoxis sau, după unii istorici, Zamolxe se pare că a fost un Zeu important, dacă nu cumva cel mai important din panteonul daco-get. Despre acest Zeu avem foarte puține informații și în mare măsură contradictorii. Despre el se spune că ar fi fost unul și același cu Zeul Gebeleizis sau cu Zeul Cronos. Istoricul antic Diogenes Laertios afirmă că dacii îl venerau pe Zamolxis și-l considerau a fi Cronos, iar Mnaseas din Patara spunea că ”geții îl adoră pe Cronos, numindu-l Zamolxis”. Herodot ne spune că ”geții se consideră a fi nemuritori” – poate că la formarea acestei concepții a contribuit și faptul că Zalmoxis (Cronos) era unul din zeii pe care ei îl considerau ca fiind protector.
Mitologie: După o legendă, Zeus ar fi fost alăptat în timpul prunciei sale de către o capră pe nume Amalthea. Mai târziu, Zeus ar fi dăruit unul dintre coarnele Amaltheei nimfelor care l-au crescut. Conform cu o altă legendă, Zeus ar fi fost crescut de o nimfă, pe nume Amalthea și alăptat cu laptele unei capre. Când Zeus s-a facut mare a dăruit Amaltheei unul dintre coarnele caprei. Acel corn, numit și Cornul Abundenței, avea darul de a transforma în realitate orice dorință a posesorului său.
Aspectele sabatului: belşug, creştere, adunare, bucurie, culegere, rod, conservare, stocare, schimbare.
În această zi plăcinta cu dovleac trebuie să fie nelipsită de pe mesele păgânilor, iar optimismul şi voia bună prezente în sufletele şi în casele lor. Se petrece în cinstea unei recolte bogate, dar privită nu numai ca o recoltă dată de grădini și ogoare, ci și de afaceri, carieră sau orice altceva despre care se poate spune că produce o recoltă, în sensul figurativ al cuvântului. Deci, păgâni, dacă vreți să trageți foloasele unei recolte, atunci arătați că nu sunteți indiferenți la adresa ei, iar asta nu se face doar prin muncă, ci și prin atitudinea mentală! Sabatul este un bun prilej pentru a face asta. În plus, nu vă luați după ce spun unii, pentru că mulți s-au învățat să vorbească pe stomacul gol și nu numai… Munca trebuie ”împletită” cu o stare mentală bună, sau așa cum ne-am învățat să spunem, cu sufletul plin, pentru a da roade îndestulătoare.
–––––––––––––––––––––––––
O rețetă pentru plăcinta cu dovleac:
Ingrediente:
1/2 Kg făină
6 ouă
2 gălbenușuri
6 până la 9 linguri de zahăr (după gust)
6 linguri de ulei
1 praf de copt
1 zahăr vanilat
scorțișoară
1/2 de pahar cu lapte
1 lingură de unt
1/4 de pahar cu pesmet
3 linguri de smântână
miez de nucă sau/și semințe de dovleac.
Mod de preparare:
Se curăță dovleacul de coajă și se dă prin răzătoare. Se pune apoi la foc mic, într-o oală, împreună cu laptele și 3 până la 6 linguri de zahăr. Se lasă să scadă, apoi se adaugă scorțișoara și se ia de pe foc. Se adaugă apoi smântâna amestecată cu gălbenușurile și pesmetul. Compoziția astfel realizată se amestecă până devine cremoasă.
Se amestecă cele 6 ouă cu 3 linguri de zahăr și se bat bine. Se adaugă uleiul, lingură după lingură, apoi praful de copt, zahărul vanilat și făina. Se amestecă cu o lingură, apoi cu mâna până se obține un aluat de consistența plastilinei. Se întinde tot aluatul, într-o singură foaie, într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu faină. Foaia de aluat se întinde și pe marginea tăvii. Se adaugă umplutura și se presară pe deasupra semințe de dovleac și/sau nuci.
Umplutura se mai poate prepara și fierbând dovleacul în lapte, apoi strivindu-l cu furculița până se transformă în piure, în care se adaugă unul sau două gălbenușuri, zahăr și mirodenii după gust, precum și o nucă de unt. Se pot adăuga și nuci prăjite sau caramelizate. Poftă bună și Sabat fericit!
Acest Sabat este un prilej pentru păgâni de a-și cinsti şi onora, în mod specific, străbunii, rudele şi apropiaţii decedaţi, precum şi spiritele lumii de dincolo.
Sabatul Morţilor are în componența sa două sărbători distincte, fiecare dintre ele având un caracter specific, în funcţie de categoria de spirite căreia i se adresează. Patronul întregului Sabat este Zeul Thanatos, adică simbolul morții. Un Zeu înfricoșător în aparență, dar care în realitate este un Zeu al transformării dintr-o formă de existență într-alta. Continuitatea acestei existențe presupune un lung șir de transformări marcate prin morți și nașteri, după cum spunea și Mihai Eminescu, în al său stil caracteristic, în poezia Luceafărul:
”Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște”
Moartea de aici reprezintă începutul a ceea ce s-ar putea numi naștere dincolo, iar moartea de dincolo marchează începutul vieții aici. Aceste momente de cotitură ale existenței sunt guvernate de către Zeul Thanatos.
Sabatul de ziuă
Începe odată cu răsăritul soarelui în dimineaţa de 31 Octombrie şi durează până la apusul său. În cadrul acestui sabat este cinstită amintirea străbunilor şi onorate faptele lor, datorită cărora au rămas vii în memoria timpurilor și a urmașilor. În acelaşi cadru sunt evocate rudele şi apropiaţii decedaţi. Pentru cinstirea şi onorarea spiritelor celor ce nu se mai află în viaţă se aprind lumânări albastre şi/sau albe. În acest context culorile lumânărilor au următoarele semnificaţii:
– lumânările albastre semnifică sănătatea şi exprimă caracterul de imaculat. Sănătatea unui spirit, în mod evident, nu reprezintă acelaşi lucru cu sănătatea corpului unei fiinţe. În planul spiritual componenta structurală a unui spirit poate fi afectată în diverse moduri. În acest sens, se poate spune despre un spirit că este sănătos atunci când are o componentă structurală neafectată (vezi Cartea Legii). Prin aprinderea unei lumânări albastre în cinstea unei persoane decedate, spiritul acesteia practic nu se vindecă (în cazul în care este afectat în vreun fel) dar persoana care aprinde lumânarea îşi exprimă în acest mod dorinţa de bine pentru cel decedat.
– lumânările albe semnifică moartea normală. Prin moarte normală se înţelege desprinderea completă a spiritului de dublul eteric şi a acestuia de corpul material (vezi Cartea Legii). Dacă spiritul nu se desprinde complet şi rămâne asociat dublului eteric, va lua naștere o stafie care va bântui atât prin lumea de aici, cât şi prin lumea de dincolo. Dacă dublul eteric se va desprinde de spirit, dar va rămâne asociat corpului material, mortul se va transforma în ceea ce se numeşte, în mod popular, strigoi (cazuri foarte rare, deoarece implică inclusiv nedesprinderea dublului eteric secundar) sau corpul va prezenta un aspect de mumifiere. Acest ultim caz se datorează rămânerii în asociere a dublului eteric primar, care împiedică descompunerea normală a cadavrului și în mod implicit, a unor neajunsuri pentru spirit… Prin aprinderea unei lumânări albe în cinstea unei persoane decedate, se exprimă dorinţa ca spiritul acesteia să fi ajuns sau să ajungă dincolo fără probleme. Uneori, chiar și numai această dorință exprimată din suflet, poate declanșa mecanisme mentale care să fie cu adevărat eficiente, alteori este necesară intervenția unui păgân inițiat în magia păgână.
Nu uitați să puneți lângă lumânări și o floare, două, în memoria celor plecați dintre noi.
Pentaclul este simbolul existenței în Univers, în formă materială, spirituală sau asociată.
Datorită tuturor problemelor care pot apărea în momentul morții, cât și după acest moment, anticii acordau o importanţă deosebită cultului morţilor, bineînțeles în funcție și de nivelul cunoștințelor pe care le poseda fiecare popor, precum și de gradul de înțelegere al fiecărui individ în parte. De remarcat este faptul că toți doreau să facă ceea ce le stătea lor în putință, atât pentru binele morților lor, dar și în speranța că, măcar, în virtutea tradiției, urmașii lor vor face același lucru pentru ei. În altă ordine de idei, nu toate ritualurile sau practicile din cadrul unui cult al morților sunt și eficiente, unele chiar au un efect invers față de cel scontat, chiar dacă toți cei care îl practică sunt animați de intenții bune. Ca exemplu, incinerarea favorizează desprinderea uşoară a dublului eteric de corp iar mumificarea sau îndepărtarea unor părţi din corp au rezultate inverse. Înmormântarea nu favorizează desprinderea dublului eteric, dar nici nu o împiedică, însă prezintă dezavantajul unei perspective nu prea îmbietoare, privită prin prisma putrezirii corpului și a viermilor care urmează să-l consume…
Din timpuri străvechi există obiceiul ca în această zi de Sabat să se aducă ofrande pentru morţi. Pentru a face acest lucru, procedaţi în felul următor: puneţi-vă în minte pentru cine aduceţi ofranda şi apoi oferiţi-o unei persoane apropiate, dar să nu facă parte din familie. Se pot aduce ofrande pentru mai mulţi morţi în același timp, oferindu-le mai multor persoane. Când oferiţi ofranda nu trebuie să spuneţi pentru cine este și nici să oferiți o singură ofrandă pentru mai mulți morți, fiecare cu ofranda sa! În general, ofrandele constau din alimente, dar puteți oferi orice credeți că i-ar fi plăcut celui decedat.
Acest sabat nu are aspecte.
Sabatul spiritelor
Începe odată cu apusul soarelui din seara de 31 Octombrie şi durează până a doua zi la răsărit. Acest sabat este dedicat spiritelor lumii de dincolo şi în special a celor care au capacitatea de a-şi găsi şi a-şi asocia un dublu eteric, în mod provizoriu, bineînțeles. În felul acesta, ele se pot manifesta în lumea noastră (lumea de dincolo este planul spiritual iar lumea noastra este planul material, în sensul în care materia este caracteristică acestei lumi).
În timpul Sabatului se aprind lumânări negre şi roşii. În acest context, culorile lumânărilor au următoarele semnificaţii:
– lumânările negre semnifică viaţa în lumea noastră. Negrul este culoarea pământului roditor, a pământului care oferă vieții condiţii optime de dezvoltare. Aprinderea lumânărilor negre este o invitaţie adresată spiritelor să participe la sabat.
– lumânările roşii sunt un simbol al focului, în sens figurat, mai precis în sensul focului lăuntric ce animă. Aprinderea lumânărilor roşii semnifică invitaţia la un sabat plin de viaţă.
La acest sabat se poartă costumaţii realizate în cel mai fantezist mod posibil. Scopul este de a crea o atmosferă plăcută, care să deconecteze participanţii de la cotidian. O dată pe an este acest Sabat și nu strică puţină distracţie, nu-i așa? Decorul poate fi amenajat în acelaşi stil, din el nelipsind dovlecii decupaţi sau sculptaţi, care sunt dealtfel caracteristici acestei sărbători.
Tradiția este ca în timpul Sabatului, așa cam pe la miezul nopții, să se aducă ofrande spiritelor. Acestea constau, în special, din alimente crude sau gătite, deserturi dar şi băuturi (preponderent nealcoolice). Ofrandele se aşează pe altar sau pe o măsuță special amenajată și se dedică spiritelor. După realizarea acestui ritual onorific ofrandele pot fi împărțite participanților pentru a se putea bucura de gustul lor. Ceea ce a mai rămas din ele, dacă a mai rămas ceva după sabat, nu se aruncă, se păstrează şi se consumă mai târziu sau se incinerează.
Dedicarea se face în felul următor: dintre păgânii participanţi la sabat, persoana cu cele mai bune abilităţi în domeniul magiei se va apropia de altar şi va rosti formula de dedicare,
„Dedic aceste ofrande spiritelor prezente, sperând să le primească şi să fie mulţumite”
Aspectele sabatului: putere, tenacitate, fermitate, voie bună, spiritualitate.
Acest Sabat surprinde relaţia om – Natură în contextul instalării depline a puterii iernii. Din punct de vedere astronomic, în această zi calendaristică avem noaptea cea mai lungă din an și ziua cea mai scurtă. Noaptea a ajuns la apogeu, iar iarna cu mantia sa de omăt și flori de gheață tronează peste amintirea zilelor de vară. Talerul imperiului iernii a ajuns în punctul său culminant al balanței anotimpurilor, Prințesa Iarna domnind peste suratele sale și amorțind Natura cu suflul său numit Vifor. Se spune că, la începutul timpurilor, Zeii l-au creat pe Vifor în mijlocul Pădurii celei Mari, făcându-l din cristalele de gheață adunate noaptea de pe trunchiurile copacilor cei bătrâni, aceia cunoscuți ca fiind Enti. Și azi mai există copaci vorbitori, numai că ei nu au deprinderea de a vorbi în graiul oamenilor, ci în cel al sufletului… Sărbătoarea din această zi marchează începutul schimbării înclinației balanței anotimpurilor, talerul imperiului iernii începând de acum să coboare, iar Natura să facă primii pași stângaci în drumul său spre primăvară. În esență, acesta este Sabatul Renașterii, având ca temă centrală Natura și elementele care ajută aceastei re-nașteri ciclice, anuale. Simbolurile principale ale sabatului sunt: Pasărea Phoenix, care renaște din propria-i cenușă precum Natura din amorțirea iernii și Butucul lui Thor sau Copacul lui Thor, prin arderea căruia oamenii își exprimă în mod simbolic dorința ca prin căldura focului să ajute Natura să se dezmorțească.Patronul Sabatului solstițiului de iarnă este Zeul Thor, zeu protector al Naturii, dar și stăpân al fulgerelor și maestru al războiului. Simbolic, se consideră că Natura poartă anual o luptă pentru a scăpa din imperiul iernii și cine altul o poate ajuta mai bine decât un maestru al luptelor… Din acest motiv, ciocanul lui Thor, numit și Mjolnir, a fost adoptat ca simbol de cinste al Sabatului, alături de lumânările ce ne duc cu gândul la butucul aprins.
Acestă adevărată sărbătoare a primilor pași ai renașterii Naturii și al sfârșitului de an calendaristic, stă sub semnul speranţei, a încrederii şi a hotărârii în reuşită. Elementul guvernant al acestui sabat este Focul, omagiat de către păgâni prin foc născut din lemn de stejar.
În tradiţiile vechi, se trăgea din pădure un butuc gros din lemn de stejar trăsnit, până în locul în care urma să se ţină sărbătoarea. Petrecerea sabatului debuta odată cu aprinderea butucului şi ţinea până în momentul în care acesta era ars complet. Se considera că respectivul stejar a fost trăsnit în mod special de către Zeul Thor, pentru ca oamenii să înțeleagă că acela era copacul ales pentru a fi ars la Sabat.
De-a lungul timpului această tradiţie s-a transformat, rămânând din ea doar obiceiul de a pregăti cu ocazia acestei sărbători produse de patiserie sub forma unui butuc, obţinute prin rularea aluatului (rulade, cozonaci, învârtite) şi ornamentate adecvat. Pe acestea se obişnuieşte să se aprindă lumânări, ce simbolizează arderea butucului.
În amintirea vechii tradiții, în vasul pentru arderi, se pot aprinde mici bucăţele din lemn de stejar, iar focul poate fi întreţinut pe toată durata sabatului. Acolo unde sunt condiţii se pot aprinde focuri în aer liber, făcute cu crengi sau chiar butuci de stejar.
În plină iarnă, când vegetaţia este desfrunzită şi mohorâtă de frigul ce o înconjoară, vâscul încă ne mai aminteşte de verdele crud al primăverii şi de bucuria pe care acesta ne-o stârnea în suflete. Coroniţele împletite din vâsc şi rămurele de brad, agăţate în casă şi/sau la uşă ne pot menţine vie această amintire, în acelaşi timp ele fiind şi un element plăcut de decor. Împodobirea coroniţelor cu simboluri, ornamente, flori şi jocuri de lumini, poate crea o atmosferă feerică. Pe acestea pot fi agăţate coşuleţe pline cu dulciuri sau alte bunătăţi. În mod tradiţional, agăţatul vâscului la uşă, în această zi, aduce noroc, belșug și sănătate în casă. Această tradiție a păgânilor nordici a rezistat nealterată până în zilele noastre, chiar dacă, în paralel, a suferit o transformare de formă. În locul coronițelor împodobite s-a adus în casă și s-a împodobit un întreg brăduț, luând astfel naștere datina bradului de sărbători, preluată și de alte religii.
O altă tradiţie veche, păgână, este reprezentată de manifestările războinice cu caracter simbolic. Să nu uităm totuși că Natura duce o luptă pentru a renaște, iar patronul Sabatului este Zeul Thor. Acestea sunt prezentate, gazdelor sau publicului, sub diverse forme, de la simple urături tematice și până la jocuri cu personaje mascate, montate într-o regie sumară, dar pline de simbolism.
Aspectele sabatului: renaștere, speranţă, hotărâre, încredere, forţă, determinare, covârşitor.
Darurile pentru cei dragi sufletului, voia bună și petrecerea, trebuie să fie prezente în această zi de sărbătoare.