Meniu Închide

POZIȚIONAREA NEGATIVĂ A ROPAGANISM FAȚĂ DE INIȚIATIVA – MARȘUL PENTRU VIAȚĂ

COMUNICAT DE PRESĂ
POZIȚIONAREA NEGATIVĂ A ROPAGANISM FAȚĂ DE INIȚIATIVA – MARȘUL PENTRU VIAȚĂ – ORGANIZAT ANUAL DE ASOCIAȚIA PROVITA CU SUSȚINEREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ȘI A COALIȚIEI PENTRU FAMILIE – 
DATA 25.03.2019

Anual sunt organizate proteste anti-avort și anti-mariaj unisex sau în general împotriva a orice implică drepturile LGBTQ de către grupări creștine la nivelul mai multor țări, printre care se află și România, intitulate MARCH FOR LIFE sau MARȘUL PENTRU VIAȚĂ.

La noi în țară Asociația PROVITA, membru fondator al Coaliției pentru Familie, ajutată de Biserica Ortdoxă Română, Inspectoratele Școlare Județene, Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului, cât și alte autorități, încearcă să aducă persoane conștiente sau mai puțin conștiente de evenimentul la care acestea participă activ.

Asociația ROPAGANISM se poziționează negativ față de aceste manifestări, avertizând opinia publică că drepturile omului nu se discută și că încercarea de a masca aceste manifestări prin diverse discursuri motivaționale ce conțin în mesajele lor cuvinte dure și jignitoare la adresa unor pături sociale sau membri ai comunității, nu face decât să evidențieze existența unor planuri obscure periculoase ce afectează însăși valorile unei societăți democratice.

Ne bucură faptul că din ce în ce mai mulți oameni își dau seama de aceste pericole populiste și împărtășesc valori spirituale comune printre care sunt iubirea și solidaritatea față de anumite grupuri defavorizate.

ZEII SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA!

Departamentul PR și Comunicare al ROPAGANISM
Vicepreședinte Secund – Lavric Ioan

Lasă un răspuns