De ce cred în Zei? de John Beckett, tradus de Mihaela Onofrei

De curand am vazut ca mai multi dintre oamenii aflati sub aceasta mare umbrela a Paganismului spun lucruri de genul “Nu cred ca Zeii sunt reali”.

Ei pot sa invoce sau sa lucreze cu Zeii ca si antropomorfizari ale fortelor naturale ori ca si metafore pentru fenomenele psihologice. Dar acesti practicanti resping conceptul de fiinte reale, spirituale care merita veneratia si devotiunea noastra.

Nu este intentia mea si nu este nici cazul sa spun acestor oameni ca gresesc, asa cum nu este nici cazul sa spun sotiei mele crestine ca greseste crezand ca Isus Cristos este singurul zeu care ar trebui venerat. Paganismul este o mare umbrela care include multe religii si unele din acste religii (sau, daca vreti, “traditii”, pentru cei care sunt alergici la cuvantul incepand cu litera “R”) sunt non-teiste. Dar pana la urma toti facem cam acelaeasi lucruri.

In acest articol pot insa sa ofer un punct de vedere diferit.

Paganismul este o miscare in continua crestere; din ce in ce mai multi oameni se indreapta catre formele sale de expresie a spiritualitatii. Unii cauta intelesuri, altii doresc magia iar altii isi doresc pur si simplu apartenenta la comunitate. Pentru mine cel mai important si mai profund sens al comunitatii pagane graviteaza in jurul Zeilor si experientelor noastre cu ei. Vreau sa ma asigur ca oamenii stiu ca politeismul devotional este o optine pentru ei. Apoi vreau ca ei sa-si gaseasca o cale si o traditie care sunt cele mai potrivite pentru ei.

Ce inteleg prin “Credinta in Zei”

Atunci cand spun “Eu cred in Zei” afirm existenta unor fiinte individuale, care sunt cele mai puternice spirite, care exista independent de mintea umana si de culturile omenirii. Desi adesea ei lucreaza prin oameni si alte fiinte, aceasta este o alegere si nu o necesitate. Ei sunt perfect capabili sa actioneze si de sine statator.

Zeii nu sunt “total diferiti”, asa cum crestinii sustin ca este Zeul lor. Ei se aseamana cu noi suficient de mult ca noi sa putem comunica si forma relatii cu ei. Insa, Ei sunt cu mult mai mult decat noi.

Discursurile noastre privind natura Zeilor amintesc destul de mult de un conclav de pisici care discuta despre natura oamenilor. Noi putem sti cate ceva despre Zei, asa cum pisicile stiu cate ceva despre noi pentru ca traiesc in jurul nostru si cu noi. Dar pana la urma teologiile noastre spun tot atat de mult despre cum ne vedem noi pe noi pe cat de mult spun despre adevarata natura a Zeilor.

Eu nu sustin ca stiu tot ce se poate sti despre Zei. Dar stiu suficient pentru a sustine cu tarie ca “Eu cred in Zei”.

Credinta nu este cel mai important lucru…

Din toata multimea de religii ale lumii, numai crestinii protestanti sustin ca “dreapta credinta” (Sola Fidae) este de o importanta cruciala. Din pacate pentru multi dintre noi, crestinismul protestant este religia dominanta in lumea anglo-americana si, daca nu suntem atenti, conceptele si mai ales prioritatile acestuia isi vor croi drum si in comnitatea noastra pagana.

Exista un citat celebru, atribuit imparatului si filozofului roman Marcus Aurelius, dar care cel mai probabil nu ii apartine. Oricum, este foarte adevarat.

“Traieste o viata buna. Daca Zeii exista si sunt drepti, atunci nu o sa le pese cat de devotat ai fost, ci te vor intampina potrivit cu virtutile dupa care ai trait. Daca Zeii exista dar sunt nedrepti, atunci probabil ca nu vrei sa-i venerezi. Iar daca Zeii nu exista, dupa ce nu vei mai fi, dar vei fi trait o viata nobila, vei continua sa traiesti in memoria celor ce te-au iubit”.

Cea de a doua propozitie este cea mai relevanta aici. Atat legendele stramosilor nostri politeisti cat si experientele noastre contemporane ne spun ca Zeilor le pasa mai mult cum traim decat ce “teorii” supranaturale adoptam sau respingem.

… Dar ESTE un lucru important

Religia este in mare parte (dar nu numai) despre relatie – unul dintre cuvintele sale radacina este latinul “religare”, care inseamna “a lega”. Religiile bune ne unesc cu familiile si comunitatile, cu virtutile si valorile, precum si cu alte persoane care participa la traditia noastra. Unele dintre aceste persoane sunt Zeii.

Nu poti avea o relatie cu o persoana despre care crezi ca nu exista.

In ce ma priveste, pot, intr-un mod limitat, dar totusi foarte real, sa am o relatie cu suveranitatea, cu vitejia, cu campul de lupta si cu tranzitia dintre aceasta viata si urmatoarea. Dar nici una dintre acestea nu este acelasi lucru ca a avea o relatie cu Morrigan.

Daca simti ca nu ai nevoie de aceasta relatie, daca nu ai Chemarea, probabil ca asa ceva nu este important pentru tine. Sa fie, atunci, astfel – nu simt vreo nevoie te convertesc.

Dar acest lucru este important pentru mine – si este important pentru multi altii.

Necredinta, ca raspuns la nedreptate

Dati-mi voie sa fiu foarte clar: ateismul este o cale perfect valida si multi (probabil cei mai multi) atei sunt astfel pentru ca au examinat dovezile privind existenta Zeilor si le-au considerat neconvingatoare. Acuzatia crestina “De ce te razvratesti impotriva Domului?” este o presupusa tentativa de a manipula o convertire, asta lasand la o parte insulta.

In acelasi timp, vad foarte multi oameni, in marea comunitate Pagana, care au fost raniti si inca sufera. Daca nu de Zeul crestin, cel putin de cei care se presupune ca vorbesc pentru el. Ca reactie, ei resping nu numai existenta acestuia, dar si existenta tuturor Zeilor, in parte si pentru ca practicantii crestini pretind ca Zeul lor este singurul.

Una dintre acuzatiile impotriva crestinilor de la inceputuri a fost aceea de ateism, pentru ca ei negau faputl ca Zeii ar fi fost reali. Este foarte interesant cum s-au schimbat lucrurile de-a lungul secolelor.

Tin sa precizez ca, desi cred in existenta lui Yahweh si Isus, cred ca pur si simplu ei sunt doi Zei, printre multi altii. Nu cred intr-o “Fiinta Suprema”, pentru ca, la fel ca si ateii, consider neconvingatoare dovezile ca o astfel de fiinta exista. Necredinta nu este o dovada a unei rani. Dar adesea, o rana, mai ales una nevindecata, este cauza necredintei.

Nevoia de a satisface materialismul

“Nu cred in Zei, dar ma port ca si cum ei ar fi reali si de obicei asta functioneaza”. Inca odata, asta este o abordare perfect valabila. Am recomandat-o oamenilor care mi-au spus ca vor sa aiba experienta prezentei unui Zeu, dar nu sunt siguri ca Zeii sunt reali.

Asta nu este doar “pretinde ca este asa, pana cand devine real” (“Fake it till you make it” – eng.), este afirmarea faptului ca ceea ce facem este mult mai important decat ceea ce credem.

Dar de ce este nevoie de o introducere? De ce aceasta nevoie de a nega necredinta? Pentru ca fundatia metafizica a societatii vestice contemporane este materialismul – ideea ca tot ceea ce exista este materie si produs al interactiunilor acesteia. Nu exista spirite ale pamantului, spirite ale casei, stramosi si in mod clar nu exista Zei. Sa gandesti altfel este “nestiintific” si de aceea gresit… nu conteaza ca metoda stiintifica este o metoda de a descoperi adevarul si nu o metoda de impunere a acestuia.

Mai este si faptul ca “unii oameni” cred in Zei si spirite. Oameni primitivi. Needucati. Oameni ce voteaza pentru candidati si politici care nu ne plac (de obicei pentru motive intemeiate). De aceea, dorim sa ne distantam de ei si sa ne mentinem imaginea pozitiva in ochii lumii intelepte si sofisticate.

Facand asta, ignoram faptul ca animismul este un fundament metafizic viabil, superior materialismului in multe feluri. Animismul este ideea ca orice exista nu este un “lucru”, ci o “persoana” cu un spirit si un corp. De asemenea, noi ignoram dovezile, care sustin teoria ca nu materia, ci constiinta  este fundamentala pentru existenta.

Materialismul este o ipoteza a unor savanti non-teisti si nu o dovada stiintifica. Nu avem nici o obligatie sa dam curs acestei teorii, mai ales daca ne pretinde sa respingem credinte altfel rezonabile.

Cred in Zei , pentru ca am avut experienta Lor

Pana acum am vorbit despre ce inteleg prin credinta, de ce credinta este importanta, chiar daca nu esentiala, si de ce chestiunea “necredintei” este adesea mult mai complexa decat presupunem. Si totusi, de ce cred?
Foarte simplu, cred in Zei, pentru ca am avut experienta Lor. M-am rugat si Ei mi-au raspuns. Am ascultat in meditatie si Ei mi-au vorbit. De cateva ori, Ei au unit o portiune a Lor cu mine si mi-au permis sa am experienta prezentei Lor in corpul meu fizic.

Unii dintre Ei m-au chemat sa-I slujesc si acestea au fost printre cele mai profunde si mai semnificative experiente din toata viata mea. Chiar daca a fost foarte greu si uneori inspaimantator.

Ca sa fiu clar, prin “Ei” inteleg Cernunnos, Danu, si Morrigan. De asemenea, Brigid si Lugh si, totodata si alti Zei din alte traditii, pe care am ajuns sa Ii cunosc si cu care am format relatii. Unele legaturi au fost scurte si ocazionale, in timp ce altele au ajuns sa faca parte din viata mea de zi cu zi.

Pana la urma, religia inseamna relatii, iar eu sunt recunoscator pentru relatiile mele cu cativa dintre nenumaratii Zei.

“Ca si cum ar crede in postas”

Sir Terry Pratchett a fost un bijutier al artei scriitoricesti, avand cunostinte uimitoare in ceea ce priveste vrajitoria si paganismul, desi credintele sale ar fi putut sa fie descrise cel mult ca un naturalism agnostic.

Multora dintre noi le place un citat din cartea sa “Prin cele strainatati” (titlu original Witches Abroad – 1991).

“Cele mai multe vrajitoare nu cred in zei. Desigur ca ele stiu ca zeii exista si cateodata chiar fac afaceri cu ei. Dar vrajitoarele nu cred in zei, pentru ca ii cunosc prea bine. Ar fi ca si cum ar crede in postas”.

Dupa toti acesti ani mi se pare ciudat si cumva necuvincios sa spun ca “eu cred in Cenunnos”. Dar daca spun ca “Stiu ca Cernunnos este real” in mod sigur se va gasi cineva care sa-mi pretinda acel soi de dovada materiala care pur si simplu nu exista si in acelasi timp va respinge dovezile pe care le prezint.

In comunitatea politeista pot vobi liber despre faptul ca stiu un lucru sau altul despre Cernunnos sau Morrigan si pot avea incredere ca vorbele mele vor fi auzite in contextul pe care l-am intentionat.

In piata publica insa ramane totusi necesar sa folosesti cuvantul “cred” atunci cand afirmi existenta reala si individuala a Zeilor. Si eu fac asta.

---

Articol tradus cu sprijinul unei sore și colegi minunate din Departamentul Secretariat: Mihaela Onofrei, secretar adjunct