Subiectul Cristopăgânismului este reprezentat de un fel de sincretism pervers al Păgânismului și un Creștinism pur.
Cristopăgânismul, Cristosofia, Hristopăgânismul, Creștinism Păgân ș.a. — primește multă atenție în comunitatea noastră, în parte pentru că pretinde că îmbină două tradiții religioase considerate ireconciliabile. Analiza mea încearcă să arunce o lumină utilă asupra subiectului?
La nivelul practicii spirituale, unii Cristopăgâni raportează experiențe spirituale puternice și emoționante. Dar care este relația lui Cristopăgânismului cu Religia Păgână și Creștină? Se identifică cu o poveste sau cu alta, sau cu altă poveste?
Creștinismul s-a definit întotdeauna împotriva Religiilor Păgâne. Acesta susține că este necesară mântuirea personală și singura cale către acea mântuire este prin Isus. În consecință, îmbinarea Creștinismului cu Religia Păgână este mai mult decât problematică. La nivelul Sacrosanctului Sinod Păgân din THE NEW PAGAN DAWN, organ teologic, axiologic și etic de normă a Păgânismului în România există o serie de discuții pe subiect între ierarhii comunității păgâne din România, dar situație asemănătoare există și în alte comunități păgâne — naționale din afară. Personajele dintr-o poveste pot apărea în alta, așa cum unele personaje păgâne au apărut în poveștile lui CS Lewis Narnia . Dar Dionysos nu a fost un personaj dintr-o poveste păgână; era cufundat într-o narațiune diferită. Același lucru nu se poate întâmpla în sens invers, având pretenții mai apoi de adevăr religios și spiritual.
THE NEW PAGAN DAWN și comunitatea păgână românească nu are nicio problemă cu cineva sau un grup care să-L ia pe Isus ca accent major al unui ritual creștin, ca profesor spiritual creștin sau chiar ca o forță spirituală creștină, dar nu poate să se identifice în continuare ca păgân. Păgânul roman, Porfir, în critica sa asupra Creștinismului, l-a descris pe Isus foarte favorabil și chiar citează un oracol al lui Hecate în acest sens . În plus, miturile din mai mult de o cultură păgână descriu ființe umane care au devenit zeități sau spirite tutelare de rang înalt. În mit, mama lui Dionysos era muritoarea Semele, care însăși a ajuns să fie divină , iar în fiecare poveste pe care am citit-o, Africa Orisha Shango se pare că a început ca un om foarte puternic .
Cristopăgânii — să vezi pădurea dincolo de copaci
Dacă cristoopăgânii caută să importe teme definitorii majore ale teologiei creștine în această poveste, aceasta este o altă chestiune. Care este sensul morții lui Isus sau al mântuirii sau iertării păcatelor? Există o cădere? Păgânii nu au sentimentul unei căderi primordiale, nici nu au nevoie de sacrificiul de sine al altcuiva pentru a ne scuti de vina ”păcatului” nostru. Aici poveștile și, prin urmare, comunitățile de practică pe care le avem, sunt incompatibile.
Isus ca figură divină sau semi-divină se poate încadra cu ușurință într-o narațiune păgână din cauza originii sale în cultul păgânului Mithra și a conexiunii axiologice cu alți Zei păgâni. Totuși, teologiile despre Iisus care au apărut în creștinism nu pot fi incluse în acest fel, deoarece au fost dezvoltate pentru a da sens poveștii creștine . Presupun că unele forme foarte liberale de Creștinism ar putea face această tranziție, dar vor fi atât de liberale ca majoritatea creștinilor vor avea dificultăți să se identifice că fiind creștini, dincolo de lipsa de fundament creștin prin liberalizarea credinței, Creștinismul bazându-se în mod fundamental pe Biblie. Criticii lor creștini vor avea dreptate. Teologiile se pot detașa de poveștile lor, dar cu prețul dizolvării lor și în mod concret, al distrugerii lor.
Dacă Cristopăgânii caută să încorporeze elemente esențiale ale poveștii creștine, rezultatul este incoerența. De exemplu, faptul că este nevoie de un răscumpărător/sacrificiu extern pentru a acoperi decalajul de netrecut între oameni și Sacru nu are sens într-un context păgân. Că există o singură modalitate de a realiza acest scop nu are sens într-un context păgân. Că numai uciderea unei ființe care întruchipează inocența perfectă îi permite tuturor celor mai puțin nevinovați pentru totdeauna să fie salvați de o soartă oribilă și meritată nu are sens într-un context păgân. Faptul că a crede într-un eveniment care sa întâmplat atât de mult timp în urmă are vreo legătură cu statutul suprem al cuiva din punct de vedere spiritual nu are sens într-un context păgân.
Cea mai apropiată practică păgână pe care o cunosc și care abordează acest model este sacrificarea unei persoane sau a unui animal. Ființa este onorată și face asta de bunăvoie (sau nu) pentru binele comunității care face efectiv și destul de deliberat sacrificiul. Multe societăți agricole păgâne au practicat într-un moment sau altul sacrificiul uman prin sinuciderea persoanei. Majoritatea au renunțat singuri la această practică. Dar a existat.
Povestea creștină a sacrificiului uman se leagă într-un fel de tradițiile păgâne care au practicat-o, dar le reorganizează gândirea într-un mod care nu se mai potrivește cu o viziune păgână. Elementele găsite într-o poveste există în cealaltă, dar într-un context care le transformă. De exemplu, spre deosebire de comunitățile păgâne, comunitatea nu a intenționat să facă un sacrificiu („Iartă-i, căci nu știu ce fac”), iar sacrificiul se presupune că ajută oamenii care nu fac parte din acea comunitate, oameni care nu vor chiar există de mii de ani. Odată ce începem să privim elementele esențiale ale poveștilor creștine și păgâne, ele nu pot exista în mod coerent ca egali într-o narațiune comună.
Logica poveștii
Folosesc exemplul Cristopăgânism pentru a ne aprofunda înțelegerea asupra cât de utilă poate fi schema definițională bidimensională a povestirii și taxonomiei și poveștii și teologiei.
Poveștile de bază sunt precum câmpurile gravitaționale în jurul cărora se dezvoltă diverse narațiuni. Elementele lor pot fi destul de diverse și totuși contribuie la un model coerent, deoarece pot exista diferite romane istorice, toate fiind romane istorice și nu biografii.
Gândiți-vă la o comunitate care încearcă să folosească elementele esențiale din două povești foarte diferite. Ar putea exista un fel de echilibru între ele care funcționează la nivel personal, pentru că coerența provine din interiorul spiritualității unei persoane, din ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte. Dar comunitatea nu poate rămâne mult timp în acest echilibru, deoarece este formată din oameni care înțeleg aceste elemente în moduri diferite și, pe măsură ce discută aceste probleme, mai devreme sau mai târziu va căuta o mai mare coerență în poveste. Singura modalitate de a face acest lucru va fi să acordați mai multă pondere unuia sau celuilalt, făcând din o poveste tema centrală, iar cealaltă un element subsidiar. Alternativ, ei ar putea dezvolta o a treia poveste care nu este nici creștină, nici păgână. Presupun că o astfel de poveste ar semăna cu Gnosticismul. Dar asta nu este problema mea.
Dacă am dreptate, prevăd că orice încercare de a crea o religie a Cristopăgânismului care nu are cum să fieea însăși, pur și simplu o altă formă de Păgânism sau o altă formă de Creștinism se va prăbuși în incoerență și va deveni ceea ce este deja pentru unii: o perspectivă spirituală pur personală și o erezie totală.
Religia depinde de o poveste, iar teologiile care dau semnificații mai precise religiei provin și sunt dependente de ea. Există o poveste păgână, iar în cadrul Păgânismului există și alte povești care sunt descrieri mai concrete ale temei de bază. Astfel, religia Voodoo, Wicca Gardneriană și Lakota au caractere diferite, ritualuri diferite, în multe feluri mitologii diferite, dar toate sunt exemple ale poveștii păgâne, fiecare cu propria lor coerență mai detaliată, care are sens pentru practicanți.
În timp ce viețile noastre spirituale sunt adesea mult mai complexe decât orice poveste, de îndată ce începem să încercăm să-i facem pe alții să ni se alăture și căutăm să creăm o tradiție, trecem de la lumea înțelegerii interioare la lumea exterioară a comunicării verbale. Atunci trebuie să găsim suficientă coeziune pentru a lucra, a ne închina sau a sărbători efectiv împreună. Dacă o poveste nu poate avea sens, nu poate servi drept schelă în jurul căreia o comunitate religioasă își construiește practicile. Este ca și cum arhitecții și constructorii săi lucrează cu planuri incompatibile care descriu clădiri diferite, dar caută să ridice o structură comună pe același teren.
De-a lungul timpului, toate religiile se diversifică, deoarece poveștile lor de bază sunt elaborate în moduri diferite de către grupuri diferite.
Neopăgânismul nu este deloc neobișnuit în această privință, cu excepția, poate, în creșterea rapidă a „tradițiilor”, deoarece ne dezvoltăm fără să fim înrădăcinați într-o singură tradiție dominantă. Wicca tradițională britanică a fost un fel de șablon inițial, dar din diverse motive s-a fragmentat destul de repede în abordări diferite. Pentru că mulți au ajuns la ceea ce se numește acum Wicca independent de filiațiile stabilite, tradiția Wiccan s-a diversificat rapid dincolo de cadrul de bază BTW (British Traditional Wicca). Dar în toată această divergență rămâne nu doar o poveste păgână obișnuită, ci pentru cei mai mulți o poveste Wiccan comună mai concentrată, surprinsă de celebrarea noastră de Sabbat și Esbat și de concentrarea aproape la fel de frecventă asupra dualismului sexual întruchipat în Dumnezeu și Zeiță. În chip similar vorbim și de celelalte culte păgâne, indiferent de partea eclectică ori reconstrucțianistă.
Dar atunci când viziunea globală unificatoare a unei povești păgâne sau a unei alte povești este absentă, atunci nu există nimic care să ofere o unitate mai abstractă pentru practicanți. Inevitabila diversificare își pierde orice formă, deoarece încetează să mai fie o religie și devine în schimb parte a înțelegerii spirituale a diferiților oameni.
Ce înseamnă aceasta despre toleranța religioasă?
Dacă peste un anumit punct, poveștile nu se pot amesteca unele cu altele, unii cititori s-ar putea îngrijora că ofer o potențială justificare pentru intoleranța religioasă. Dacă da, m-au citit greșit. Cel mai important punct nu este că poveștile sunt intolerante, ci că poveștile sunt diferite și incompatibile ca valoare teologică și filozofie de viață. Nicio poveste nu le are pe toate și pentru cei mai mulți dintre noi sugerez că nicio poveste nu merită pe deplin spiritualitatea noastră personală. Religiile sunt sociale, nu personale. Ele ne pot îmbogăți profund viața spirituală sau le pot înăbuși și sărăci. Oricum, ele nu sunt la fel cu spiritualitatea noastră. Nu există nimic în logica argumentului meu care să sugereze că o religie este mai bună pentru toată lumea sau pentru oricine.
Analogia pe care vreau să o fac aici este cu o relație de dragoste. Legile căsătoriei sunt forma socială prin care societatea noastră recunoaște și privilegiază legal anumite relații amoroase. Dar oamenii pot fi în relații de dragoste, indiferent dacă sunt căsătoriți sau nu, și pot fi în relații fără dragoste, indiferent dacă sunt căsătoriți sau nu. În orice caz, relația de dragoste este cea care sperăm că contează cel mai mult și este o binecuvântare suplimentară atunci când societatea acceptă și recunoaște valoarea și valoarea relației tale, permițându-i să fie recunoscută ca căsătorie, atunci când viziunile celor doi sau mai mulți soți nu sunt contrare.
În același timp, oamenii dintr-o relație de dragoste și căsnicie nu privesc cu dispreț oamenii din diferite relații de dragoste și căsătorii.
Aceeași observație se aplică religiilor. Dragostea unei persoane pentru religia sa nu are nicio relevanță dacă o altă persoană are dragoste pentru o altă religie. Faptul că o iubesc pe a mea nu mă justifică mai mult să urăsc o altă religie, dar îmi dă dreptul argumentat să o critic dacă aceasta prin ideile sale îmi afectează integritatea teologică a credinței mele, preluând în mod fals precepte din a mea și îmbinând-o cu precepte contrare din altă credință.
Logica argumentului meu indică o susținere principială a toleranței. Secțiunea finală a acestei serii va duce acest argument cu un pas mai departe: că ar trebui să sărbătorim diferențele noastre, continuând să onorăm cine suntem, dar fără să ne pierdem fundamentele ale propiei noastre istorii.