Meniu Închide

THE NEW PAGAN DAWN condamnă derapajul media al lui Ion Cristoiu referitor la comunitatea păgână și odinistă din România

Comunicat de presă

THE NEW PAGAN DAWN condamnă derapajul media al lui Ion Cristoiu referitor la comunitatea păgână și odinistă din România

București, 23 iulie 2023 – THE NEW PAGAN DAWN, singura instituție de reprezentare a comunității păgâne și odiniste din România, exprimă public dezaprobarea față de recentele comentarii făcute de ION CRISTOIU în cadrul emisiunii lui MariusTucă de la Gândul, în data de 22 iulie 2023, orele 20.

În timpul acestei emisiuni, Ion Cristoiu a făcut afirmații jignitoare și defăimătoare cu privire la credințele noastre păgâne, insultând comunitatea noastră și subminând înțelegerea corectă a culturii nordice și a valorilor odiniste. Utilizând un serial de pe Netflix – Vikingii, ca sursă de informații și perpetuând stereotipuri depășite, domnul Cristoiu a prezentat în mod eronat și discriminatoriu credințele noastre spirituale și miturile nordice care ne definesc identitatea.

În loc să abordeze subiectul cu respect și înțelegere, Ion Cristoiu a ales să caracterizeze comunitatea păgână și odinistă drept “habotnici”, demonstrând o lipsă de toleranță și cunoaștere profundă despre valorile noastre spirituale. Prezentarea Valhallei, unul dintre cele 12 tărâmuri sacre ale credinței noastre, ca fiind “raiul fals” și asocierea cu barbaria și sălbăticia a culturii nordice, sunt afirmații profund ofensatoare și inacceptabile.

THE NEW PAGAN DAWN încurajează diversitatea culturală și religioasă și respectul față de toate credințele și valorile, inclusiv cele ale Creștinismului, dar ne opunem ferm acțiunilor care perpetuează discriminarea și ignoranța cu privire la credințele noastre. Îndemnăm mass-media și pe toți reprezentanții publici să abordeze aceste subiecte cu responsabilitate și să evite răspândirea de informații false sau stereotipuri în detrimentul unei comunități etnice sau religioase. Ne exprimăm speranța că astfel de situații nu se vor repeta în viitor și suntem deschiși la dialog și cooperare pentru a clarifica și a promova o înțelegere mai profundă a credințelor noastre păgâne și odiniste.

Despre The New Pagan Dawn – Tnpd:

THE NEW PAGAN DAWN este singura instituție de reprezentare a comunității păgâne și odiniste din România, reunită prin The Odinic Rite Romania. Scopul nostru este de a promova înțelegerea și respectul față de valorile spirituale și culturale ale comunității noastre, de a conserva moștenirea miturilor nordice și de a promova pacea și toleranța în societatea românească.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la:

Email: [email protected]

Website: www.thenewpagandawn.eu

Telefon: +40373769894, +40761398407

Lasă un răspuns